Vai al contenuto

Dal dialetto alla lingua/Appendice/Versione calabrese

Da Wikisource.
Appendice - Versione pugliese Appendice - Versione siciliana
[p. 102 modifica]

DIALETTO CALABRESE[1].

«Aviti dunca di sapiri c’a chiru cummientu c’era nu patri nuostru ch’era nu santu, e si chiamava ru patri Macariu. Nu juornu i viernu, passannu ppi na viarella, a ra campagna di nu bonufatturi nuostru, n’omo buonu puru illu, u patri Macariu viddi stu bonufatturi vicinu a nnu grann’arvulu di nuci, e quattru turrieri ccu ri zappi azati, chi cuminciavanu a sradicari chira chianta ppi lli míntiri i radichi a ru suli. — Chi faciti a sta pòvara chianta? — addimannau lu patri Macariu. — Eh, patri, su’ anni ed anni ch’ira nu mmi vo’ fari nuci, e iu nni fazzu ligna. — Lassàtila stari, dissi ru patri, e st’annu iddra porta cchiù nuci ca fogli. — ’U bonufatturi, chi sapia chin’era chiddru chi avia ditta chira parola, urdinau lestu lestu ari lavuraturi chi jittassiru, torna, a terra sup’i radichi, e chiamatu u patri, chi cuntinuava a strata sua, — patri Macá’, lli dissi, a mitá d ’’a ricôta é ppi ru cummientu. — Si spargiu la vuci d’á prufizia; e tutti currianu a guardari ’a nuci. Cum’in fatti, a primavera, juri a bizzeffi, e a ru tiempu suo, nuci a bizzeffi! ’U buonu bonufatturi nun ebbi la cunzulazioni d’i váttiri, picchí jivu, prima d’á ricôta, a riciviri u premiu d’ ’a caritati sua. Ma u miraculu fu tantu chiu granni, cumu vi dicu. Chillu bravomo avia lassatu nu figliu ch’era di tutt’autra pasta. O dunca, a ra ricôta, chiru chi facia ra circa jivu ppi ssi ricoglire ’a mitá chi spittava a ru cummientu; ma chillu fici ru stunatu ed ebbi la facci tosta di rispunniri c’unn’avia mai ntisu diri ca i caррuсcini sannu fari nuci. Ma sapiti chi successi? Nu juornu (sintiti chissa!) chiru scapistratu avia mmitatu cert’amici sua d’u stessu pilu e cussí, faciennu ciampotta, iddru cuntava ra storia d’i’ nuci e ridía d’i frati. Chiri scapizza[p. 103 modifica]cuolli lli vinni ra voglia di jiri a bídiri chíru munziellu i’ nuci c’un finia mai, ed íddu ’i purtavu a ru tavulatu. Ma sintiti mo: apriu la porta, jivu mmeru chira rasella duvi avia stipatu chiru gra’ munziellu, e tramenti chi dicía: guardáti, guarda puru illu e bida... chi ccosa? Nu bellu mucchiu ’i fogli seccati ’i nuci. Nun fozi nu bell’esempiu? E ru cummientu, imbece i cci pérdiri, cci guadagnau, ppicchí doppu nu fattu cussí granni, ’a circa di nuci rínnia tantu, tantu chi nu bonufatturi, mossu a cumpassioni d’u picuozzu, povariellu, fici a ru cummientu ’a caritá di nu cucciariellu, pp’ajutari a purtari i nuci a ra casa. E si fici tantu uogliu, c’ogni povariellu vinia a nni pigliari, cunform’a ru bisuognu sua; ppicchí nua simu com’ ’u mari chi ricogli acqua da tutt’i parti, e ra torna a spártíri a tutt’i jumi.»

Stanislao de Chiara trad.



Note

  1. Di Cosenza.