Pagina:Çittara zeneize 1745.djvu/172

Da Wikisource.

Che me fa (diggo) a mi questa fasciña,
Se ro Sô de Maxiña,
Chi è quello Sô che m’iñorbisce e scotta,
M’ha scottao e iñorbio fin quella votta?

X.

C
on arbô de Pareizo

L’Arba nasce e se cara.
Vegni, Bella, a gustâra,
Finchè in terra ro Sô n’è ancon desteizo:
L’Arba, che aora de chíe
Pâ giusto tutta tíe,
Chi allegra in comparî,
Ma sta sempre in fuzzî.

XI.
Ra mæ Bella increscioza,
Spesso così per rie,
Ballin caro, a me dixe, vegni chíe,
Cantamene un poco uña a l’amoroza,
Mi, per fâra astiççâ,
Ghe diggo che hò perduo ro scigorâ.
Lê torna a voreim’onze:
Ma subito a se ponze,
Quando a vè che començo in sciù ra fin:
Ra mæ Bella amoroza comm’un zin.


Fine delle Rime Marinaresche,
e degli Amori.