Iat’a sosit minutu
Amar ce ne desparte
De Nina mea departe,
Cum voiu putea trăi?
Eu voiu trăi in chinurĭ,
In lacrămĭ șì ’n suspinurĭ,
Și tu, ori cine știe
De m’eĭ maĭ pomenĭ !
Cu voia ’ți fie ’ncailea,
Când gându ’mi e dupa tine
Perdut’am pace, bine
Per urma ’ți a găsi.
Aproape ’ți tot pe cale
Voiu fi cuprins de jale,
Și tu ori cine știe
De ’m’ei mal pomeni!
Spre depărtate țărmuri
Pășind cu întristare
Stânc1 ’oiu s’intreb ori care:
Ori Nimfa ’mi unde o fi?
Te voiu chiema de față
Cu ori ce dimineață
Si tu ori cine știe
De ’m’ei mal pomeni!
Eu voiu vedea adesea
Văi, câmpuri, munți, grădine,
Unde trăiam cu tine
Ferice ori ce zi.
Câte aminți aduse
O s’am pedepsi nespuse:
Și tu ori cine știe
De ’m’ei mai pomeni !
Iat’, oiu să zic, fântâne!
Unde ’n necaz s’aprinde
Mâna ’t apoiu ’si o ’ntinde
Al păcii dar aci:
Nădejde aici ne e hrană,
Ici țemem2 tot d’o rană;
Si tu, ori cine știe
De ’m’ei mal pomeni!
