Vai al contenuto

Pagina:Trabalza - Dal dialetto alla lingua, 1917.pdf/124

Da Wikisource.
 
— 100 —
 


DIALETTO PUGLIESE[1].

«Beh e allora tocca ssapiti ca ntra dhu cumentu nc’era nu patre nesciu, nu veru santu, e sse chiamaa fra Mmacariu. Nu giurnu, tiempu de iernu, mentre de na traversa sta ppassaa de mienzu a llu sciardinu de nu benefattore nesciu, ca era puru idhu nu cristianu de carbu, fra Mmacariu idde stu tale tisu nnanti a nn’arveru de nuce autu e rressu; mentre quattru sciurnatieri, cu lla zzappa a ll’aria, sta ncignaanu a scazzecare la terra a ggiru ggiru, cu nde lu pòzzanu schiantare. — Cce nni sta ffaci a stu pueru arveru? ddummandau fra Mmacariu. — Eh! patre, hae anni subbr’anni ca nu mbole ffazza fruttu; e ieu nde fazzu áschie. — Lássalu stare, ni respuse lu patre: e ssáccila ca st’annu t’ha ccacciare cchiú nnuci cca ffronde. Lu benefattore ca sapìa quantu alla cinca ’ia ditte dhe palore, dese ordine a lli sciurnatieri cu mbògghiccanu ntorna e de pressa le radeche; e mentre lu patre sta ssecutaa ccamenare pe lli fatti soi, lu chiamau e nni disse: patre Macariu, sáccila ca la metà de lu fruttu ni la dunu a llu cumentu. — E ssiccomu de stu fattu se spargìu la uce, tutti currìanu pe lla curiositá cu bìscianu dh’arveru. Rriau lu mese de masciu, e ccomu in fatti, sputa ca ncodha: tanti eranu li fiuri, ca dh’arveru paria nu buchè, e ccomu rriau lu tiempu, nuci a ttutta passata. Ma lu benefattore però nu ’ìa bire la cunzulazione cu nde li cogghia: percé prima de lu tiempu lu Signore se lu chiamau cu idhu cu sse disobbrica de lu bene c’ia fattu. Ma però lu veru meraculu nu ffuei quistu; sentitime e bediti comu fuei cchiú rrande. Doppu ci morse dhu buenu cristianu, la proprietà rumase a nnu figghiu sou ca la penzaa



  1. Di Lecce.