| Questa pagina è stata trascritta e formattata, ma deve essere riletta. |
| — 103 — |
cuolli lli vinni ra voglia di jiri a bídiri chíru munziellu i’ nuci c’un finia mai, ed íddu ’i purtavu a ru tavulatu. Ma sintiti mo: apriu la porta, jivu mmeru chira rasella duvi avia stipatu chiru gra’ munziellu, e tramenti chi dicía: guardáti, guarda puru illu e bida... chi ccosa? Nu bellu mucchiu ’i fogli seccati ’i nuci. Nun fozi nu bell’esempiu? E ru cummientu, imbece i cci pérdiri, cci guadagnau, ppicchí doppu nu fattu cussí granni, ’a circa di nuci rínnia tantu, tantu chi nu bonufatturi, mossu a cumpassioni d’u picuozzu, povariellu, fici a ru cummientu ’a caritá di nu cucciariellu, pp’ajutari a purtari i nuci a ra casa. E si fici tantu uogliu, c’ogni povariellu vinia a nni pigliari, cunform’a ru bisuognu sua; ppicchí nua simu com’ ’u mari chi ricogli acqua da tutt’i parti, e ra torna a spártíri a tutt’i jumi.»
Stanislao de Chiara trad.
DIALETTO SICILIANO[1].
«Oh! aviti dunca a sapiri chi, ’ntra ddhu cunventu, cc’era un nostru patri, ca era un santu, e si chiamava lu patri Macariu. N’jornu d’invernu, passannu pr’un violu, ’ntra un campu d’un nostru benefatturi, omu dabbeni puru iddu, lu patri Macariu vitti stu benefatturi vicinu ad un gran peri di nuci so; e quattru viddani, cu li zappi isati, chi cuminciavanu a squasari la chianta, pri mittiricci li radichi a lu suli. — Chi faciti vui a chidda puvira chianta? dumannau lu patri Macariu. — Eh! patri, avi tanti e tant’anni ca idda nu nni voli fari chiù nuci, e iu nni fazzu ligna. — Lassatila stari, dissi lu patri: — aviti a sapiri ca, avannu, idda farrá chiù nuci ca fogghi. — Lu benefatturi ca sapìa cui era chiddu chi avia dittu ddi palori, cumannau allura allura a li lavuraturi ca