Pagina:Carletti - Poesie friulane.djvu/136

Da Wikisource.
122


a spissulòn. Ma pò, no sai par ce magìe,
il disgòt s’inclapìs in cristài di un ròs viv,
che sflamìjin, che trèmin: in cristài di poesìe
(chés che jò scriv, e chés, bèn di plui, che no scriv).

Par chèst, a ógni strucade, di fra ’l sang des més vènis
’o cuéj cuàlchi pierute lusìnt, cu’ un bièl guadàgn
di siùms di amór, di matis speranzis e di pènis....
Tant mi contènti. Dunçhe, struche senze sparàgn.