Pagina:Dizionario della lingua latina - Latino-Italiano - Georges, Calonghi 1896.djvu/239

Da Wikisource.
453 claudo clavarium 454


aditus (fori), Cic.: degli oggetti stessi che serrano un luogo, viam, Liv.: Tatio iter, Ov.: clausam Alpibus Italiam, Tac. 2) chiudere q.c. = serrursi, unirsi immediatamente a q.c., e quindi come t. t. geogr., determinare, quasi segnar il confine, chiudere, insula ea sinum ab alto claudit, in quo Carthago sita est, Liv.: dextra laevaque (acc. plur.) duo maria claudunt (nobis), Liv.: e come t. t. milit., di scorta, retroguardia, ecc., agmen claudere, chiudere la marcia, Caes. ed a. (cfr. agmen, nº II, at, x): dextrum, sinistrum latus, coprire, Tac. 2) trasl.: a) chiudere un paese al commercio, patefactum nostris legionibus Pontum, qui antea populo Romano ex omni aditu clausus fuisset, Cic.: quod clausae hieme Alpes essent, Liv.: e semplic., cl. mare, chiudere alla navigazione (di procelle, dell’inverno, ecc.), comunem. al passivo, sociis nostris mare per hos annos clausum fuisse, Cic. b) chiudere = terminure, compiere (contr. inchoare, incipere), epistulam, Ov.: lustrum octavum, Hor.: come t. t. retor., claudit (assol.) optime prima pars versus (del v.), Quint.: cludendi inchoandique sententias ratio, Quint. c) Partic., clausus, chiuso, riferito al carattere, Tiberius, Tac. ann. 3, 15. II) pregn.: A) intercludere, impedire, intercettare, sbarrare, arrestare q.c. nella sua corsa, rivos, Verg.: fontes (contr. novos fontes emittere, derivare), Ov.: sanguinem, stagnare, Justin.: e transitum (pusso), Liv.: maritimos exitus, Cic.: commeatus, Liv.: di c. inan., horum ferocia vocem Euandri clausit, Liv. B) = concludere, includere, rinchiudere, serrar dentro, 1) propr.: a) chiudere, serrare una cosa, thesauros, Quint.: alqd anulo, Tac.: ovv. esseri anim., chiudere, imprigionare, filium, Nep.: alqm in curiam ovv. in curia, Liv.: alqm cum cane in cavea, Justin.: pecus textis cratibus, serrare nello stabbio, Hor.: se Daphnae, Justin.: pictor intra officinam suam clausus, Sen. b) circondare, attorniare, cingere, serrare da ogni parte, ussediare, a) come t. t. milit.: adversarios locorum angustiis, Nep.: urbem operibus, obsidione, Nep.: claudi locorum angustiis, Nep. B) come t. t. della caccia: nemorum saltus, Verg.: colles indagine, Tibull.: capreas rete, Ov. c) generic., circondare, forum porticibus tabernisque, Liv.: non portu illud oppidum clauditu, Cic.: ovv. chiudere, cingere di siepe, neque congesta aut clausa humus, Tac. 2) trasl.: a) generic.: aliud clausum in pectore, aliud in lingua promptum habere, Sall.: quod habere clausa non potuerit sua consilia le Verre, Cic.: come t. t. retor., sententias nuineris, Cic.: universa comprehensio et species clausa et terminata est, ha pienezza e rotondità, Cic.


claudo, čre (claudus), zoppicure, solo trasl. = non reggersi, oscillare, vacillare, esser debole e sim., si beata vita una ex parte clauderet, Cic.: si altera parte claudet res publica, Liv.: specialm. di oratore e di orazioni, Cic.

claudus, a, um (arcaico clūdus), zoppo, I) propr.: altero pede claudus, Nep.: deus, Cic., proverb., V. 2. pila. II) trasl.: A) di concr.: navigia clauda aplustris, Lucr.: claudae mutilaeque naves, barcollanti, zoppicanti (= coi remi spezzati da un fianco) e sconquassate, Liv.: poet., clauda carmina alterno versu, in metro elegiaco (unione di un esametro e un pentametro, distico), Ov. B) di astr.: zoppicante, vacillante, barcollante, che mal si regge, pars officii, Ov. ex Pont. 3, 1, 86.

claustrum (volgare clostrum), i, n. (claudo), serrame, I) come cosa che chiude, che serra, a) serrame, serratura per porte, usci, casse, ecc., cutenaccio, sbarra, chiavistello, stanga, claustra januae, Catull.: claustra portarum, Verg., Ov. e Liv.: claustra carceris, Val. Max.: claustra laxare, Verg., relaxare,Ov., revellere, Cic.: rumpere claustra manu, Verg.: sub signo claustrisque rei publicae positum vectigal, sotto chiave, Cic.: figur., vitai claustra solvere, Lucr.: obstantia claustra rumpere, Hor. b) difesa, diga, moto di un porto, a) sing., cutena per isbarrare l’ingresso, claustrum obicere, Curt. 4, 5 (24), 21. p) plur., difesa = ingresso sbarrato, Liv. 37, 14, 7; Curt. 4, 5 (24), 19. II) come cosa che chiude, serra, rinchiude dentro, a) serrame, porta, muro, parete, assito, barriera, argine, diga e sim., a) sing., intra unum claustrum reservari, Eutr. 10, 1. ß) plur., Lucrino addita claustra, Verg.: venti circum claustra (cavità del monte) fremunt, Verg.: suis claustris impeditos turbant (nelle loro trincee), Tac.: fig., limite, angustia, strettezza, freno, artissima temporum claustra, Vell.: nequitiae claustra, Val. Max.: refringere claustra pudoris et reverentiae, Plin. ep. b) serrame, come chiuso per gli animali, serraglio, gabbiu, diu claustris retentae ferae, Liv.: domitae fractaeque claustris ferae, Sen.: claustris aut vinculis teneri, Liv.: fig., servitutibus humana claustra perrumpere, Sen.: enotuerunt quidam tui versus et invito te claustra sua refregerunt, sono sfuggiti alla loro prigionia, Plin. ep. c) serrame, come luogo che impedisce la libera entrata od uscita, chiusa, gola, passo, claustra montium, strette gole dei monti, Tac.: maris, passo, stretto di mare, Liv.: e così angusti claustra Pelori, dello stretto di Sicilia, Verg. d) (partic. come t. t. milit.), luogo che difende l’ingresso ad un altro, e partic. che lo domin 1, bustione, baluardo, riparo, fortezza di confine, a) sing., ripa Tanais, claustrum jam perdomitorum, Curt. 7, 6 (26), 13. p) plur., claustra loci, locorum, Cic.: claustra Aegypti, Liv.: claustra Nili fluminis, Curt: Aegyptus, claustra annonae, chiave dei viveri, Tac.: fig, claustra (barriera) ista nobilitatis, Cic. Mur. 17. e) corpo di truppe serrate, linea di circonvallazione, claustra contrahere, Tac. ann. 4, 49.

clausula, ae, f. (claudo), conclusione, chiusa, fine, a) in gen.: epistulae, Cic.: clausulam imponere alci rei, por fine, Sen. b) partic., chiusa, conclusione di un periodo, specialm. di soverchia lunghezza, Cic. ed a. σκυτάλη.

clāva, ae, f. = oxytáky, bastone nodoso, clava, mazza per colpire, battere e sim., Cic. ed a.: partic., per esercizio dei coscritti invece della spada, Cic.: come arma di Ercole, «clava», Prop. ed a.: bastone rozzo in gen., Plaut. rud. 87.

clāvārium, i, n. (clavus), largizione pei chiodi delle scarpe, dono fatto ai soldati, Tac. hist. 3, 50.