Pagina:Perini - Trento e suoi contorni, 1868.djvu/72

Da Wikisource.

- 52 -


ATHESI

SUPREMUM TRIDENTI VALE

MDCCCLVIII.


Urbs praeclara fui, sed jam jam sidus, iniqua
     Fulgens luce, mihi tristia fata parat.
Arcem habui at Turres triginta exsurgere vidi,
     Splendoris testes et monumenta mei.
Diruta nunc atris squallent mea Castra ruinis,
     Jamque minax pendet moenibus excidium,
Quodque mihi argentum montes, aurumque ferebant,
     Visceribus tellus celat avara suis.
Tu quoque fraternis, Athesis, divulsus ab ulnis,
     Tramite mutato, moenia nostra fugis!
Sic voluit fatum, ut prisco viduata decore,
     Amplexu caream, frater amate, tuo.
Haec, Athesis, suprema tibi soror oscula mittit
     Moesta, vale heu cari fluminis unda vale!
Vosque valete meos, fluctus, qui saepe dolores
     Murmure lenistis mellifluentis aquae!


ALL’ADIGE

L’ULTIMO ADDIO DI TRENTO

1858.


Cospicua fui! ma la nemica stella
     Che foscamente in ciel rosseggia, mesto
                                   Un avvenir prepara.
Ebbi l’augusta rôcca, e trenta torri
     De’ fasti miei custodi, ora cadenti
                                   Reliquie venerande.
Sugli sfasciati ruderi si effonde
     Un compianto, un lamento; ed alle mura
                                   L’eccidio ancor sovrasta!
D’oro e d’argento voi le vene apriste
     Fertili monti un dì, che poi nascose
                                   L’avara terra in seno.