Pagina:Poesie siciliane.pdf/32

Da Wikisource.
39 AUTUNNU 40

               Ultra di l’indefessi
          Alati mei vicini,
          225Febu, chi gira e tessi
          Noi porta pilligrini
               Presenta ogni stagiuni
          Li specii soi distinti
          A sbardi ed a squatruni
          230Di pinoi vario-pinti.
               Soi nunzj e messaggieri
          La primavera manna
          Rinnini, chi leggeri
          Scurrinu d’ogni banna.
               235Poi junci accumpagnata
          Di quagghi e di sturneddi,
          E d’una smisurata
          Fudda di varj ocedddi.
               Ieu tutti li cunfidu
          240All’arvuli e a li prati
          Pri farisi lu nidu,
          Nutrirsi li cuvati.
               Multi l’està vulannu
          Cu nova reda allatu
          245In cerca si nni vannu
          Di un clima timpiratu.
               Di lodani in autunnu,
          Di turdi e calandruni,
          Di pettirrussi abbunnu,
          250Di pispisi e pinsuni.
               L’invernu li gaddazzi,
          Li groi li nivalori,
          E in margi e in pantanazzi
          Aju anatri e trizzoli.
               255Nè cumpagnia mi manca
          Di armenti, e greggi; e chista
          Nò, nun mi opprimi e stanca,
          Ma grata mi è a la vista.
               Mi opprimi e stanca, oh quantu
          260Tumultu di citati,
          E da vulgari chiantu
          Fastu di sfacinnati.
               Cabali, intrichi, frodi,
          Disordini e scumpigghi..
          265Oh cechi, e in strani modi
          Digenerati figghi!
    Cussì a lu cori di Martinu parrà
L’ingenua natura. E la ragiuni,
Chi di la virità senti la vuci
270La gusta e trova duci,
L’accogghi, si cummovi... ed eccu già...
Ma li passioni indomiti e sfrenati,
Chi di la prima etati
Suggiugata l’avianu, opponnu ad idda
275Negghia di van’idei,
Chi li veraci ottenebra e confunni.
Cussì Martinu, chi gustatu avia
Un lampu di saggizza, è riturnatu
Machina comu prima,
280Da l’abiti muntata.
E comu navi in timpistosu mari
Senza timuni, nè pilota, tali
Resta l’afflittu a la discrizionì,
Ed a l’arbitriu di li passioni;
285E senza chi si accurgia
Di l’internu complottu e di l’intricu,
Pri lu ristanti di sua vita è trattu
A fari chiddu chi avia sempri fattu.

IDILIU VII.

Polemuni.

Supra un ruccuni, chi si specchia in mari
Rusicatu da l’unni e li timpesti,
Chi orribili e funesti
Solinu ’ntra ddi grutti rimbumbari:
Duvi lu sulitariu so nidu
L’aipi cu vuci rauchi e molesti,
Assurdannu ogni lidu,
Solinu spissu uniti visitari,
Scuntenti, e cu la testa appinnuluni
Sidia lu sventuratu Polemuni.
     Polemuni chi saggiu conuscìa
L’aspettu di li stiddi e li pianeti;
E quali d’iddi è ria,
E quali cu benigna luci e pura
Prumelti ed assicura
Paci, bunazza e tempi assai discreti;
Conusceva l’influssi cchiù segreti
Di l’ursa granni, chi ņun vivi mai:
Di Castori e Polluci
Lu beneficu raggiu:
Di li Pleadi acquusi
Lu nuvulusu aspettu: e di Oriuni,
Chi torbidu riluci,
Previdia li tempesti: e di li venti
L’induli chi cumanna all’elementi;
Pirchi supra ’na spiaggia l’avia apprisu
Da Proteu stissu, chi di la sua grutta,
Comu fussi vicinu,
Leggi in frunti di Giovi lu distinu.
     Ah distinu tirannu! E chi cci giuva
A Polemuni lu so gran sapiri,
Si tu cci si ’nnimicu?
Sì poviru e mendicu,
Disprizzatu da tutti
Nun trova amanti cchiù, nun trova amicu!
Guardalu ’ntra ddu scogghiu,
Cu ’na canna a li manu,
Sulu, e spirulu in altu di piscari!
Chi sfoga lu so affannu cu cantari!
Pol. canta. Sù a lu munnu e un sacciu comu;
          Derelittu e in abbandunu!
          Ne di mia si sà lu nomu!
          Nė pri mia cci pensa alcunnu!
               Chi m’importa, si lu munnu
          Sia ben granni e spaziusu,
          Chistų vausu ruinusu:
               Vausu, tu si la mia stanza;
          Tu, cimedda, mi alimenti;
          Nun aju autra spiranza:
          Siti vui li mei parenti,
               Cca mi trovanu l’alberi;
          Cca mi trova la jilata;
          Cca chiantatu in tutti l’uri
          Paru un’alma cunnanata.