Pagina:Porta - Poesie milanesi.djvu/195

Da Wikisource.

OLTER DESGRAZI DE GIOVANNIN BONGEE1

(1814)

Quand se nass deslippaa Oi lustrissem scior,
L*è inulel toeuss el coeur, che l’è tuttuna,
No gh’è pu ne fadigli ne pont d’onor
Che poda mett in cas de fa fortuna;
Vegnen adoss i bolt de traditor;
Ne s’ha nanca fornii de toeunn su vuna,
Che in manch de quella ghe sen lacca adree
Sett, vott, come ona salva de mortee.

Mi, che pari nassuu in de quel moment
Ch’el Signor l’ha creaa i pu gran travaj,
Come sarav a dí el dolor de dent
E quell caro sur Lelia per strappa],
Hoo giá provaa ai mee dí tanti azzident,
Che ghe vorav on secol a cuntaj.
De moeud che no me specci a forní l’ascia2
Che on quej copp3 in sul eoo che me spettascia.

  1. Questa poesia i una conlinuazioiie di quella riportala a pag. 109 dell’attuale volume.
  2. forní lascia: a finire la matassa (ascia) della vita. (Nota transclusa da pagina 210)
  3. copp: tegola. (Nota transclusa da pagina 210)