s’innalzava crepitando da bracieri d’ottone giallo lucidissimo, e un soave concento di violini, zampogne e tamburi misto di voci femminili assai dolci e commoventi, mi rapì a tal segno fuori di me stesso, che mi sentii legare e mani e piedi non altrimenti che da catene, e non so dirvi come tutto a un tratto tornassi finalmente in me, e, di gran corsa, attraversando quanto ho già riferito, a mala pena ritrovassi il cancello per il quale ero entrato, ringraziando Iddio di tutto cuore di ritrovarmi a piè libero fuori di un tal pandemonio”1. Gran risate dovè fare l’ottimo Spătar, quando riseppe dai servi della fuga del povero vescovo! Ma... a chi appartenevan mai quelle voci femminini, che „rapirono” a tal punto l’ingenuo frate, da legargli e mani e piedi come per virtù d’incantagione? Ce lo fa saper l’Odobescu2, il cui saggio sui poeti Văcărești rimane pur oggi quanto di meglio si sia scritto in Rumania sull’interessante argomento. „Un gran numero di fanciulle, giovanissime e graziose ninfe e baiadere, vestite degli abiti più sfarzosi che si possan mai immaginare, con vesti di raso e di seta bianca, con camicie di borangic”3 e di crespo riccamente ricamate, eran sempre pronte a servirlo, conciliando le qualità domestiche con quelle ricreatrici della danza, del canto e della musica strumentale4.
- ↑ [„...când mĕ apropiaĭu de pòrta cea mare, d’o dată me opriĭu, văzuĭu o mulțime de ómenĭ înarmați cu tot felul de arme, Scimeni, Slujitori, Arnăuți, Panduri; fel de fel de strigari s’auzeau, tot d’o data resunâud trâmbilele, surlele și tobele; multime de cal, multi armăsari nechezând, povolnici, ledecuri cu harșale de sus până jos strălucind de aur și de argint. Me strecuraiu cum putuiu pènă lângă pòrta scărei; acolo întèmpinaiu pe alții, înarmați cu sulite lungi, cu busdugane groase, cu pusci, cu pistòle; tare spăimântat pașiiu tot înainte, nevèzend pe cineva ca sà me oprească, ajunseiu la usa sălei cei mari; acolo îmi străpunse vederile lumina flacărilor de nisce mangale de tombak poleit; un sunet plăcut de viori, de naie, de tambure, amestecat cu glasuri femeiesci, dulil și pètrunzătóre, mè fermecară și pare că îmi legară mânele și piciórele în fère; nu mal sciu cum d’o dată me aflaiu sculat răpede și, în fuga mare, trecend peste câte spuseiu, abiè am nimerit pòrta cea mare a curții și am mulțumit lui Dumnezeu, caci m’am văzut cu piciórele slobode scăpat din asemenè ispite”]. Cfr. Odobescu, op. cit., loc. cit.
- ↑ Odobescu, op. cit., pp. 291-92.
- ↑ Specie di stoffa di seta bianca tessuta dalle contadine in campagna.
- ↑ [„O mulțime de fete tinere si gingase nimfe, și baiadere, îmbracate cu cele mal luxóse veșminte, cu rochii de șaluri, și de sevaliu, cu ii de borangic și de
