Pagina:Pinochio.djvu/133

Da Wikisource.

Capitolo 34

Na ota bicia inze r aga, Pinochio el vien magna dai pesc e I deenta danoo un buratin come na ota; fin che el noda par scanpa, el Pescion se I magna

El muse l ea ’so infon del mar da zincuanta menute, canche 1 on che el l aea cronpa el s a dito:
- Da sta ora el me musceto zoto el s a d ae beleche sofea.
Tironelo danoo su e scorteonelo par fei sto bel tanburo.
E l a scomenza a tira el funazo agnoche l ea lea el muse: tira, tira e tira, l a vedu sponta fora de r aga... indonia mo! Inveze de un muse morto, l a vedu sponta su un buratin vivo, che l se svincaa come un bijato.
A vede l buratin de len, chel por diou el cardea de esse drio a s insonia e l e resta la matoni, co ra bocia daerta e i oce fora de ra testa.
Canche l s a redea, el bregaraa e l balbotaa: -El muse che ei bicia inze r aga, agno elo?...
- Chel muse son io! - l a respondu el buratin, riden.
-Tu?
-Iò.
- Ah, canaia! Vosto me mena par el nas?
- Ve mena par el nas? Ma gnanche nafre, paron, ve l digo dassen.
- Ma cemodo polo esse che tu, che fin ignante te sees un muse co ra rees, a sta inze inze r aga te sos deenta un buratin de len?...
- Sara par via de r aga sarada. Calche ota el mar el fesc de ste scherze.
- Tendi, buratin, tendi! No crede de me minciona tanto! Tendi, che se perdo ra passienza...

133


133