Don Chisciotti e Sanciu Panza/1

Da Wikisource.
Cantu primu

../ ../2 IncludiIntestazione 6 marzo 2023 75% Da definire

Don Chisciotti e Sanciu Panza 2
[p. 217 modifica]

CANTU PRIMU


ARGUMENTU.

     Don Chisciotti è spirdutu ’ntra timpesti;
Sanciu si agghiummaría ’mmenzu la nivi;
L’eroi tira a li Fati, e spacca testi;
E lu sceccu li colpi si ricivi;
’Ncantisimu armaliscu, in cui si vesti
Di li spogghi ’ncantati, si descrivi;
Sanciu, attirrutu di st’adornu stranu,
Lu seguita scantatu di luntanu.
1
     Musa, canta l’Eroi; già l’umbra audaci
Di D. Chisciotti mi circunna tuttu;
Ardi di sdegnu, chi Scervantes1 taci,
Di tant’autri prodizzi ’un nni fa muttu;
Cerca l’Omeru so, nè trova paci;
Si raccumanna a nui chi voli ruttu
Lu vecchiu muru, unni lu cecu obliu
’Nzoccu chiddu nun scrissi, sipilliu.
2
     Da l’autru latu lu gran Sanciu Panza
Mi parra ’ntra lu zuccu di l’oricchia;
E mi fa viva e premurusa istanza,
Chi a l’immortalità voli una ’nnicchia;
Nun vanta lu coraggiu, e l’arruganza,
Nè vanta imprisi di la sua sfirricchia,
Ma lu bon sensu unitu a un cori drittu,
E li peni, e li guai misi a profittu.
3
     Granni, e illustri memorii, chi durmiti
’Ntra li caverni di l’oscuritati,
Tempu è già, risbigghiativi, e nisciti
A visitari li futuri etati;
’Ntra lu tempiu di Gloria truviriti
Chidda, chi vi precessi autra mitati2;
Veneratila; ed eccu, ch’iu animannu
Trummi, sampugni3, vi vaju chiamannu.
4
     Da la Scizia ’ngnilata era vinutu
A cavaddu a li negghi, e a li tempesti,
L’Invernu, vecchiu rigidu e ’ngriddutu,
’Ncumpagnia di li venti cchiù molesti;
Lu celu chi di níuru era vistutu,
Surruschiannu, sfardava li vesti;
E lu fracassu cu cui truniava,
Scurria, e di munti in munti ribummava.
5
     Chiuvía la nivi sfilazzi sfilazzi;
L’arvuli eranu nudi, arripudduti;
Li ciumi duri, e condensati in jazzi;
Cadianu oceddi morti, ’ncripidduti;
Lu ventu, chi muggía ’ntra li gruttazzi,
Mittía spaventu a li campagni muti;
Tuttu era orruri, tutt’era biancura,
Mustrannu un sulu aspettu la natura.
6
     Don Chisciotti fratantu sempri invittu
Resisti a la furtura, a li jilati,
A lu sonnu, a la siti, a lu pitittu,
’Ntra nivi, e spini, e vausi sdirrupati;
Ma Sanciu Panza spavintatu, afflittu,
Ittáu ’na vuci: o genti pri pietati,
A cui mi leva di stu malu passu
Lu cuvernu di l’isula cci lassu!4
7
     L’Eroi a ’na bestemmia di sta sorti,
Ah! indignu, dissi, di purtari lanza,
Ad un miu paru tantu arditu, e forti,
Chi nun cc’è paru paladinu in Franza!
Dunca tantu timuri ài di la morti?
Dunca sì poca in mia ài tu fidanza?
Vegna, e vidrai in battagghia allurtimata,
Si pò cchiù la sua fauci, o la mia spata.
8
     Ah! signuri, signuri, cci rispusi
Sanciu, a cui cci sbattìa lu gangularu,
Cci sarrìa lu riparu a li gravusi
Soi colpi, si la fauci fussi azzaru;
Ma la fauci cu cui nni tagghia, e scusi,
È composta d’un friddu senza paru;
Poi si cci agghiunci la fami pri tagghiu,
Pri manicu lu stentu, e lu travagghiu.
9
     È veru, chi cu vui cci sù ’nsignatu,
A fari vita di porcu salvaggiu,
E cci àju ogni momentu contrastatu
Cu la fami, la siti e lu disaggiu;
Ma stari ’ntra la nivi vurvicatu,
Comu un gnucchittu ’mmenzu lu furmaggiu
Chistu mi pari pri parrari schettu,
Muriri in friddu a modu di surbettu.

[p. 218 modifica]

10
     Senti, cci replicau lu nostu Eroi:
Lu tempiu di la Gloria è situatu
Supra un gran munti, e arrivari ’un cci poi,
Si prima ’un scatti, e ’un ti nesci lu ciatu;
Mentri sì vivu, di li preggi toi,
Lodatu ’un nni sarrai, ma invidiatu;
Sicchè coraggiu, teni a menti pri ora:
Che un bel morir tutta la vita onora.
11
     Comu! rispusi Sanciu, e chi scacciati!
Chi àju a muriri pri essiri onoratu?
Pirdunatimi, è grossa asinitati;
Mi sentu megghiu eu vivu sbrigugnatu,
Chi Achilli e Ulissi morti, decantati;
Pirchì eu o tintu, o pintu avennu ciatu,
La cinniri di st’omini valenti
La scarpisu, e perciò sù cchiù potenti.
12
     Ddocu ristau menzu ’nzaccatu, e quasi
Si vitti traballari ddu grann’omu;
Però nun si smarrìu, ma in boni frasi
Promisi studiari ’nautru tomu;
Turpinu ’ntra ssi punti nun cci trasi,
Amatis d’Aula, ed autri di gran nomu
Sù arditi eroi, sunnu omini valenti,
Ma ’un si picanu tantu di argumenti.
13
     ’Ntramentri si facianu sti discursi,
Sicutava la nivi, e la furtura;
E a bia di sciddicùni eranu scursi
’Ntra un munti, unni scupriasi ’na chianura,
Ddocu ’ntra ’na scuscisa, eccu cci occursi,
Chi lu sceccu di Sanciu, o pri paura,
O pri lu friddu, o pri la debiltati,
Fici una di li proprii asinitati.
14
     Sciamprau di quattru pedi, e ’ntra lu jazzu
Sciddicau quasi un migghiu duci duci;
Sanciu s’abbrazza ad iddu, e tuttu un mazzu
Jusu cun iddu ancora si ridduci;
E nivi, e scecu, e Sancu, acqua, e critazzu
Fannu un impastu, e dda nesci ’na vuci
Mesta, pietusa, afflitta, e cchiù chi jia,
Si jeva alluntanannu, e si pirdìa.
15
     Alluchíu Don Chisciotti, e di luntanu
Cci dici: ’un ti cunfunniri... stà forti...
Stenni ssu vrazzi... dunami la manu...
Ma inutili vidennu sti conforti,
Risolvi scavalcari ammanu ammanu:
Sanciu intantu è a li stritti cu la morti,
Gira... sbota... firría, scíddica, ed eccu
’Ngastáti ’ntra la nivi e Sanciu e sceccu.
16
     Don Chisciotti sbruffava pri la stizza;
Vulía daricci ajutu, e nun putía;
Cu l’occhi misuravanni l’otizza;
La scuscisa e la nivi l’impedía;
Ma lu coraggiu poi eccu cc’immizza
Una cchiù brevi, e cchiù spedita via;
Si assetta ’ntra la nivi a tagghiu appuntu
Di la lavanca, e sciddicannu è juntu.
17
     Cussì áju vistu li picciotti ancora
Cu li cäusi rutti, e un’anca liscia
Jucari ’ntra iddi a la sciddicalora
Supra marmura, o tavula chi striscia:
Lassau Sanciu di nivi un sulcu, ed ora
Don Chisciotti cci scíddica, ed alliscia,
Cci cadi ’ntesta, e cu lu so dinocchiu
A l’afflittu di Sanciu attuppa un occhiu.
18
     E chista va cu l’autri! esclamau
Afflittu e pïatusu Sanciu Panza;
Don Chisciotti però lu confornat,
Poi misi a fari leva cu la lanza
Tantu, chi di la nivi lu sgastau;
Ma di lu sceccu nun nni supravanza
Chi lu mussi, ’na oricchia, e menza testa,
Pirchì la nivi si misi pri ’mmesta.
19
     E chista è vita, chi stamu facennu!
L’afflittu Panza lacrimannu dissi,
Suli!.. spirduti!.. cca!.. ’ntra un tempu orrennu
Vurría ’na matri, oimè! chi mi chiancissi!..
È chista forsi, chi stamu scurrennu,
La strata di la gloria ’mparissi?
E si nni scatta l’arma ’ntra sta nivi,
Cui nni loda? sti ’mbrogghi cui li scrivi?
20
     Un Numi, amicu a l’Immurtalitati,
(L’Eroi seriu rispusi) ávi la cura
Mannári da pertuttu li soi Fati,
E notari ogni fattu, ogni avvintura;
Ed unni testimonii ’un cci sù stati,
Fannu li Musi parrari li mura...
Beni, ’nterrumpi Sanciu, ma sti jazzi,
Si ánnu vuci, ánnu a diri: sù dui pazzi.
21
     Chista ’un è ura cca d’argumentari,
Va, súsiti lu scecu, e poi discurri,
Dissi l’Eroi; e misi a sollevari
L’asinu, chi di nivi avía li ’nfurri;
Sanciu l’oricchia si misi a tirari;
La nivi, ch’è pistata, squagghia, e scurri;
Lu sceccu già si susi, e si ravviva,
Ma appena alzatu, fici recidiva.
22
     Sanciu Panza jittàu devotamenti
Un taroccu pantoticu, a l’usanza
Di un jucaturi, chi ’ntempu d’un nenti
Perdi tutta la summa, chi cci avanza;
Dipoi ripigghia: nun facemu nenti,
Chi stassi ’mpedi ’un cci ajáti spiranza;
Lu sangu già cci quagghia, e va pirennu...
Chista ch’è vita, chi stamu facennu!
23
     Sanciu, nun mi abbuttári, statti zittu,
Pirchì pinsirò iu pri quadiarlu,
Dissi dda cima d’omu; e accussì dittu,
Pigghia un struncuni, e metti a mazziarlu;
In verità cci fu di gran profittu
Ddu tormentu, e ddu caldu a sollevarlu;
Lu sceccu, ch’era friddu, ora già suda,
E Sanciu si lu spinci pri la cuda.

[p. 219 modifica]

24
     Lu cavaleri di la mancia, doppu
Chi alzau lu sceccu, misi a taliari
L’autu ruccuni, unni pri l’aspru intoppu
Bisugnau lu cavaddu abbannunari;
L’afflittu Ronzinanti, menzu zoppu,
Pri un viuleddu cuminciau a calari,
E arrivatu dda sutta lu ruccuni,
Quasi chiancennu, chiama a lu patruni.
25
     Don Chisciotti si appoja all’asta, e scinni
Pri un violu, chi appena cumparía;
Sanciu lu capizzúni si trattinni,
E rucculannu appressu cci vinía;
La notti ’ntra stu mentri si nni vinni,
Ad incontrarli ’mmenzu di la via;
Lu scuru si fiddava, e all’ariu fuscu
Sulamenti apparía qualchi surruscu.
26
     Vannu l’afflitti ’ntra ruvetti, e junchi,
Vaddi, pinníni, scuscisi e lavanchi,
’Mmistennu ’ntra li rocchi, e ’ntra li trunchi,
’Ntra nivuri macchiuni, e ddisi vranchi;
L’orruri cu umbri pallidi, e pijunchi,
Trimari cci facía li passi stanchi;
E pri cúmulu poi di tanti affanni,
Cci sbulazzava ’nfacci un varvajanni.
27
     Camínanu a lu lumi di li lampi
Spirduti, smannatizzi, sularini;
Cci pari un bistiuni cu li zampi
Ogni arvulicchiu, ogni macchia di spini;
Don Chisciotti cchiù voti pri ddi campi
Scippáu la spata pri fari ruini;
E cchiù voti a ddi trunchi, o invittu ardiri!
Cci detti colpi enormi di muriri.
28
     Cussì a tantúni jeru a ritruvari
Di vuci in vuci lu gran Ronzinanti5;
Dda cavalcanu, e vannu pri arrivari
A un certu lumi, chi ’un paria distanti:
Sanciu ’un lassava di rucculiari;
Don Chisciotti imperterritu, e custanti,
Cci dici: oh pesti! e Panza va dicennu:
E chista è vita, chi stamu facennu!
29
     Già sbrizzía a minuti, e lu libbici
Nuvuli supra nuvuli ammunsedda;
Lu celu si fa níuru comu pici;
Lu scuru ’ntra ddi váusi si fedda:
Sanciu cu Don Chisciotti sbrici sbrici
Si abbuccanu a la puppa di la sedda,
Cu li spaddi arrunchiati, e cu li schini
Si arriparanu l’acqua li mischini.
30
     Ma eccu chi s’avanza la furtura:
Grida lu ventu, e strinci la timpesta.
Urla ogni grutta, frisca ogni apertura:
Li trona cci sfricíanu pri la testa;
Autru ’un si vidi, oimè! chi la paura
Cu facci zarca spavintusa, e mesta,
S’accosta a Sanciu, e cu manu ’ngnilata
L’abbrazza, ed iddu esclama: oh chi nuttata!
31
     Ed unni sù li vostri amichi Fati,
Pri darivi succursu ’ntra periculi?
Ora conusciu la mia asinitati,
Ch’áju cridutu a sti cosi ridiculi!
Chi ’ncantisimi, e maghi, chi scacciati?
Jeu, chi ó notatu tutti l’amminiculi,
Nun áju vistu cca, chi a mia, ed a vui,
E ’un cc’è nudd’autru, chi nuautri dui.
32
     D. Chisciotti si metti a tistiari;
Poi cu risu sardonicu cci dici:
O tavuluni, e ancora t’á’ a sbarrari?
Oh celu! l’ignoranza, ch’è infelici!
Senti a mia, l’aria è cca, nè cci cumpari,
Ma un omu dottu, ’na menti felici,
Quannu ’un cc’è nuddu, e si senti ammuttatu,
Dici: è lu ventu, l’aria m’á tuccatu.
33
     Cussì, vistuti d’aria li Fati,
Li Spiriti, li Strighi, e li Magari,
Si stannu dintra l’atomi ammucciati,
Cca cci nn’è milli, ed una ’un cci cumpari,
Tu, chi ti cridi, ah?.. cca... atturniati...
Cu nui... fratantu a sentirni parrari
Sanciu, benchì ’un cci cridi, e fa lu bravu,
Ogni capiddu cci addiventa un travu.
34
     Guarda intantu di l’asinu l’oricchi,
E vidi, oh scantu orribili! oh spaventu!
Dui ciammi accisi, ed autri cannilicchi
Nésciri di la grigna a centu a centu!
’Mpasima, fa la scuma, e li stinnicchi,
Torci l’occhi, e li chiudi a ddu portentu,
Ittatusi da l’asinu ’ncantatu,
Stetti menz’ura ’nterra assincupatu.
35
     Don Chisciotti in principiu attenta, e guarda
Ora lu sceccu, ed ora Ronzinanti,
Chi á focu ancora; ed abbenchì nun s’arda,
La ciamma è troppu certa, ed è costanti;
Cerca l’ardíri, e nun nni trova scarda;
Cci pari aviri ’nfacci un Negromanti...
Jeu chi nun sù lu stissu? accussì dittu,
Eccu cci veni un gran coraggiu invittu.
36
     Chi dirrà Dulcinia, sequita a diri,
Si chistu momentaneu batticori
Pri mia disgrazia arrivirà a sapiri?
Quali sarà lu miu russuri? ah mori
Codardu, si tu mai divi patiri
Una sventura tali... A sti palori
Poi si cunforta, e dici: e puru è veru,
Chi dormi ancora qualchi vota Omeru.
37
     No, già sù risbigghiatu, ed áju in pettu
Lu stissu Don Chisciotti... A sta parrata
Smunta da sedda, e cu superbu aspettu
Sfodera la terribili sua spata;
E compostu ’ntra l’ira, e ’ntra l’affettu,
Dici a la vampa: o sì l’amica Fata,
E palisati prestu; o sì nnimica,
Lu cchiù gran pezzu sarrà ’na muddica.

[p. 220 modifica]

38
     Fratantu era distrattu, e ’un si nni accorsi
Chi lu sceccu puncíu sutta la panza;
L’asinu gatticchiatu anchi risorsi
Farla da eroi, cu un cauciu lu sbalanza;
Cci fracassau lu ciancu... no, nun morsi,
Lu spincíu la sua orribili baldanza,
Si susi... aimè! si avventa... vola... ed eccu
Chi nun discerni cchiù cavaddu, e sceccu.
39
     Mai vola avvussì fieru, e impetuusu
Turbini in aria, e mai sì forti sbampa
Focu in mini di pulviri racchiusu,
Comu subitu in iddu l’ira avvampa;
Batti li pedi, torbidu, e sdignusu
Comu tauru, chi manna cu la zampa
La terra in autu, ed a vinditta sfida
Lu gran rivali, chi minaccia e grida.
40
     Cussì, dici, viddanu negromanti,
O Fata vili, zoccu sì, rispunni
A li mei offerti, ed a li mei galanti
Gentilizzi? accussì dittu, s’infunni
Tuttu ’ntra l’ira, e s’impaja davanti
La vampa, chi a la testa corrispunni
Di l’asinu mischinu, e cu un fendenti
La spacca ’mmenzu fina ’ntra li denti.
41
     Si gira attornu, ed in distanza vidi
La vampa ancora, e un’umbra allatu d’idda,
Ah! mi fujiti, fati vili, e infidi,
Dissi; e di sdegnu, e d’ira ardi, e sfaidda,
Cci sauta supra cu colpi omicidi...
Tinta dda vampa, tinta dda faidda.
Ma cchiù tinta dda grigna, e chidd’oricchi,
Unni cci sunnu lumi, e cannilicchi.
42
     Già datu fini a sta granni avvintura,
S’infodera la spata, e spogghia l’ira;
Si suvveni di Sanciu, e torna allura,
Timennu di nun perdirlu di mira;
Lu trova ancora ’ntra dda positura,
Simili affattu ad un omu, chi spira,
Si stizza, chi st’imprisa di valuri
Nun appi aviri mancu un spettaturi.
43
     Lu scoti, e va dicennu: olà, codardu,
Allatu a Don Chisciotti anchi ái timuri?
Si dà spaventu sutta lu stinnardu,
E sutta l’umbra di lu meu favuri?
Apri l’occhi scantáti, e jetta un sguardu
Vidi svanuti l’umbri, e li figuri;
L’incantu è superatu... intantu chiddu
’Nzaja ad apriri un occhiu picciriddu.
44
     Poi ’ncuraggiutu tutti dui l’apriu,
Attenta... nè lu ciatu manna fora;
Don Chisciotti pri forza lu spincíu;
Ma nun pò stari in pedi, e trema ancora
È bagnatu, ’ngnilatu, e un arricríu
Cci vurría d’una grutta, o pagghialora;
Ah! circamu, cci dici, su patruni,
Pri carità cci fussi qualchi ’ngnuni.
45
     Don Chisciotti nun già pri lu timuri,
Chi lu so cori mai nni conuscíu,
Ma a prigheri di Sanciu, e pri favuri
Trásiri ’ntra ’na grutta accunsintíu;
Dda stinnicchiati supra petri duri,
Stettiru un pezzu senza diri cíu,
Si jittaru pri morti, e un allammicu
A Sanciu cci stizzia ’ntra lu viddicu.
46
     Ma Don Chisciotti pirchì avía la testa
A la celebri sua scursa avventura,
Tacitu la considera, e in se desta
Spiriti generusi, e si avvalura;
Poi dici: o Sanciu, s’è fatta la festa
Di la Fata nimica, e traditura...
Oh! si vidivi a mia ’ntra ddi cimenti...
Armalunazzu, ’un nni vidisti nenti!
47
     La megghiu vista ái persu... Ah! interrumpiu,
Signuri. è veru, ed ora mi nni smentu,
Mentri l’arma ’un cci critti, ’un s’attirriu;
Ora ca cridi trema di spaventu,
Fu ’ncantisimu veru, e lu vitt’iu,
Nè fu di chiddi di mulini a ventu6...
Senz’ogghiu, senza cira, e senza meccu
Dui vampi ’ntra l’oricchi di lu sceccu!
48
     E poi tant’autri lumi ’ntra la grigna!
E nun l’ánnu a bruciari s’iddu è armali?
Sugnu alluccutu, restu d’una vigna,
Chista certu ’un fu cosa naturali;
L’eroi ripigghia: è ’n’avventura digna;
Ma nn’ái a vidiri assai portenti tali,
Casteddi vidirai, voschi ’ncantati,
Cu spirdi, negromanti, strighi, e fati.
49
     Pri carità, signuri, ’un nni parramu,
O almenu ’un nni parramu mentri è scuru,
Pirchì si cchiù sti cosi arriminamu,
Jeu ’mpinatisciu sicuru sicuru,
Cchiù tostu ’ntra di nui cunsidiramu
Sti patimenti, chistu lettu duru;
’Ntra fami, e scanti, e timpurali orrennu...
Chista ch’è vita, chi stamu facennu!
50
    Dissi l’Eroi: e zíttuti sumeri,
Mancu sai si sì vivu, e voi parrari;
Chista è la vita di li cavaleri.
Non chidda chi in cità cci vidi fari;
Stu nnomu ’ntra li seculi ’nnarreri
Autru ’un significau chi cavalcari;
Perciò da tutti l’ommini sti tali
Distinsi lu coraggiu marziali.
51
    Gnursì, rispunni Sanciu, nun lu negu,
Ma cavalcari pri divertimentu,
Iri di jornu a caccia in qualchi fegu,
Equitari pri sbiu, pri giuvamentu:
Ma nui ’un facemu autr’arti, ed autru impiegu
Chi viaggiari ’ntra l’acqua, e lu ventu,
Circannu, o cu lu reu, o pri caritati,
Muriri o ’mpisi, o ’mpasima, o ammazzati.

[p. 221 modifica]

52
     Babbu! sta vita nostra strapazzata
Cci renni cchiù robusti, e vigurusi;
Li romani a la sua milizia armata
Cci davanu l’offizii cchiù gravusi,
Scavari fossi, fari ’mpalazzata,
Alzari turri granni, e machinusi;
Pirchì l’azzaru cchiù chi lu turmenti,
Addiventa cchiù finu, e cchiù lucenti-
53
     Agghiunci poi, chi un cavaleri erranti
’Avi ad essiri forti, azzariatu,
Pri contrastari cu mostri, e giganti,
Cu maghi e strighi, e cu l’infernu armatu;
Nui di l’oppressi sustegnu costanti,
Ogni tortu da nui veni addrizzatu;
’Nsumma aggiustamu un munnu, e da sta spata
Ogni mali, ogni ’nciuria è venticata.
54
     Cussì la saggia e provida natura
Fici nasciri l’ulmu autu, e pussenti,
Nun già pri fari pompa a la chianura,
Occupannu aria, e terra inutilmenti,
Ma a fini chi la viti cchiù sicura,
Cu l’appujari in iddu li sarmenti,
Putissi sustintari cchiù racina,
Pri abbunnari ogni vutti, ed ogni tina.
55
     Soffri perciò lu nobili, e lu riccu,
Non pri scialari, e fari lu putruni,
’Ntramentri lu plebeu poveru e siccu
Suda a lu giugu, o sutta lu zappuni;
Ma acciò chi lu privatu fazza spiccu,
Protettu da un eroi, da un signuruni,
Nati quasi pri appoggiu a la virtù,
Pri farla in autu risaliri cchiù.
56
     Pri fina ddocu via la discurriti,
Dici Sanciu, ma poi vi ’mmarazzati;
Nui chi capemu a fari sciarri, e liti,
Iri raminghi pri vaddi e muntati;
Si lu nobili sciala, e chi vuliti?
Chi v’apparteni a vui ca vi ’mmiscati?
Jamu a mia, ca mi sentu menzu persu,
E all’isula ’un cci viju nuddu versu.
57
     La strata di li posti, e di l’onuri,
Rispunni ddu grann’omu, s’accumenza
Da li stenti l’affanni e li suduri,
Uniti ad una savia sofferenza;
Cussì suda l’afflittu zappaturi,
Poi va spargennu ’nterra la simenza,
Poi doppu tantu affannu, e tantu stentu
Si vidi riccu d’oriu, e di frumentu.
58
     Ora nui ’ntra l’impiegu chi facemu,
Avemu prima cu travagghi, e stenti
A jiri pri un violu tantu estremu,
Chi nn’ávi a fari sudari li denti...
Però fratantu, dici Sanciu eu tremu...
Chiddu chi sentu è lu tempu presenti...
E chista è vita chi... (un badagghiu appuntu
Scappa...) ripigghia, stamu... e fici puntu.
59
     Ed eccu ’ntabbaccatu lentu lentu
Lu figghiu di la notti, amicu sonnu,
S’impatrunisci d’ogni sintimentu,
E l’occhi a forza chiudiri si vonnu;
Cussì stannu l’afflitti un pocu abbentu,
Posanu comu megghiu, o peju ponnu;
Durmeru tutta annotti, e ’un si svigghiaru
Si nno quann’era tardu, e jornu chiaru.
60
     Don Chisciotti lu primu s’arrispigghia,
Dipoi scutennu a Sanciu, cci dumanna
Di li bestii; chi bestii? ripigghia,
Criju ca sù ristati all’autra banna,
Forsi chi vi faciti maravigghia?
’Ntra ’na notti sì rigida e tiranna,
Chi ’un sapía s’era trunzu, o s’era taddu,
Mi spirciava lu sceccu, e lu cavaddu.
61
     Via, súsiti, cci dici, jamu a circari
Lu locu unni fu assira la battagghia;
Cussì s’alzaru, e jeru a firriari
Ogni grutta, ogni ’gnuni, ogni ammucciagghia;
Dicía Sanciu: sintennusi chiamari,
Lu miu sceccu ’un rispunni, e mancu arragghia;
O pri lu troppu friddu appi a ’nsurdíri,
O ch’è ’ncagnatu, e ’un cci voli viniri.
62
     Cci vannu l’occhi intantu... oimè chi vista!
Oh cólura! oh cutugnu! o pena orrenna!
Lu sceccu è mortu... o colpu a la sprovista!
Nè cci vali cchiù pagghia, nè provenna!
Chi pena, o Sanciu, chi amarizza è chista,
Ittatu a lu scuvertu, senza tenna!
Piatusu in vista, chi ’un appi ad aviri
Un testimoniu all’ultimi suspiri.
63
     L’oricchia rispittabili è tagghiata;
Spartutu è ’mmenzu l’occhiu maistusu;
La funcia risolenti, oimè, spaccata
Penni mitati in su, mitati ’ngnusu;
Sanciu comu ’na furia dispirata,
Si cci jetta di supra ruinusu,
Si gratta e pila, e ’ntra sugghiuzzi è chianti
Répita li soi pregi, e li soi vanti.
64
     Oh veru sceccu di la pasta antica!
Chi t’addubbavi a radichi, e cardedda!
Chi appuzzavi la testa a la fatica!
Chi mi sirvivi pri varda, e pri sedda!
Chi disprizzavi la sorti nnimica
Stannuti sodu ’ntra la tua casedda!
La tua flemma quagghiata, e sofferenza,
Era l’esempiu di la mia prudenza.
65
     Cu tia sfugava li mei peni e guai,
Pri lu to gran sigillu naturali;
Fora chi a tia, nun mi truvavi mai
Un parenti, e un amicu a li mei mali;
Ti stimava da frati, e tu lu sai
Si amicizia cci fu a la nostra uguali:
Mortu tu, ristai lampa senza meccu,
Oh pena! oh ria spartenza! oh morti! o sceccu!

[p. 222 modifica]

66
     Don Chisciotti fratantu era firmatu
Davanti Ronzinanti; e contemplava
Dd’autru armali dda ’nterra stinnicchiatu,
Chi ’ntra lu propriu sangu s’allagava;
Vidia tantu di l’unu e l’autru latu
Li feriti profunni, e suspirava;
Doppu chi un pezzu si dulíu, e s’afflissi,
Poi seriu si cumposi, e accussì dissi:
67
     Ronzinanti, chi natu a tanta gloria
Di muriri in battagghia comu eroi,
Pri lu vrazzu di chiddu, chi si gloria
Lu specchiu di l’erranti pari soi,
Godi chi la tua morti fu vittoria;
E diri all’umbri cavaddini poi
Di Rundellu, Bajardu, e Brigghiadoru,
Chi assai cchiù d’iddi li toi fasti foru.
68
     Ma Sanciu l’interrumpi ’nfuriatu:
Chista è la gran prudizza di sta notti?
Chisti foru li Fati, chi pruvatu
’Annu li valurusi vostri botti?
Ma Sanciu caru (rispunni cagghiatu,
E in tonu amurusu Don Chisciotti)
Nun la vidisti tu cu l’occhi toi?
La vampa, comu mia? dunca chi voi?
69
     Nun cunfissasti ancora tu, chi mai
Putía essiri cosa naturali?
Certu è dunca, ca chisti chi ammazzai,
Foru fati ’nsitati supra armali;
È tantu veru chistu ca tu sai,
Chi li nostri disgrazii, e li gran mali,
Pri quantu a lu passatu riflittemu,
Si cuntanu d’allura chi l’avemu.
70
     Guarda in effettu ora ca sù scannati,
Chi jurnata eccellenti chi niscíu!
Vidi si cci assimigghia a ddi nuttati,
Quannu l’infernu contra nui si apríu!
Guarda lu suli, e li soi rai ’ndorati,
Chi accussì allegri mai li riflittíu!
Guarda, cuntempla la natura, e vidi
Comu davanti a nui si allegra e ridi.
71
     Stu jornu è da notarsi in petra bianca;
Chistu è lu primu auguriu felici;
L’armi già mi cidíu la sorti stanca,
Nun mi restanu fati cchiù nnimici;
Già stennu la mia destra ardita e franca
A li Parti, a li Sciti, a li Fenici...
Li curuni di l’Asia e li riami...
Ma ’un pò cchiù stari in pedi pri la fami.
72
     S’appoja ad un ruccuni, e poi ripigghia:
Ora di’, quantu voti, o Sanciu meu,
L’incantu ti cuntai, la meravigghia,
Lu grann’asinu d’oru d’Apuleu?
Ora si la mia menti s’arrisbigghia:
Mi doli assai ca cci appi a ’ncappari eu!
Doppu chi ó lettu tantu, e studiatu,
Da li strighi appi ad essiri gabbatu!
73
     Comu statua di sali, Sanciu intantu
’Ntabbaranutu, e cu la vucca aperta,
Pinsannu ora a lu sceccu, ora a l’incantu,
Rifletti, ascuta, palpita, e sta allera;
Amuri si lu tira, ma lu scantu,
L’arributta, l’aggrinza, e lu sconcerta;
Vurria chianciri, curriri, abbrazzarlu...
Ma li carni cci arrizzanu a guardarlu.
74
     Di poi prorumpi: oh sceccu micidaru!
Sta farina jittavi, armalunazzu?
Ah! dunca, sullennissimu magaru;
Pir chistu mi jittasti ’ntra lu jazzu!
Eri saggiu, ’mparissi, eri massaru!
Parivi un minnaluni a quattru a mazzu!
Parivi un coddu tortu un marabutu!..
E tu eri bonu lu beccu curnutu?
75
     Ma Don Chisciotti, pirchì ruminava
Sempri li fatti eroici e maistusi,
Si rigurdau d’Alcidi cu la clava,
Chi di li spogghi ruvidi e pilusi
D’un liuni ammazzatu s’adurnava;
Risolvi d’imitarlu; eccu si susi,
Pigghia lu sceccu, e lu metti a scurciari;
Ma Sanciu trema, e nun voli accustari.
76
     ’Nsumma tantu s’affanna, e s’affatía,
Fina chi menzu coriu cci livau,
Chiddu pezzu cioè, chi si stinnía
Da la cuda a l’oricchi, e dda tagghiau;
Si lu carriau ’ncoddu, e cci pinnía
La cuda pri darreri, e si aggiustau
L’oricchi pri davanti, chi a la vita
Pinnianu comu scocchi d’una zita.
77
     Cussì si parti, e metti a caminari;
Sanciu però tiniasi a lu darreri;
Nun aveva curaggiu d’accustari,
Di la peddi timia di lu sumeri;
Di luntanu lu misi a sequitari,
Cu la tistazza china di pinseri;
Era ’na vera larva, e d’ogni latu
Lu munnu cci paria tuttu ’ncantatu.
78
     Va, Sanciu, chi lu celu interu e sanu
Ti cunservi, e ti dia bona vintura,
Giacchì la tinta già l’ái pri li manu,
Ti sarrà scola, ma pinusa e dura;
Scurri, ch’eu nun sarrò tantu luntanu;
Lassa chi almenu pigghi ciatu un’ura;
E pri megghiu accurdari lu miu sonu,
Permetti, ch’eu ti lasci, e canci tonu.

Note

  1. [p. 223 modifica]Michele Scervantes celebre autore della vita di D. Chisciotte, scritta elegantissimamente in lingua castigliana, e poi tradotta in diversi idiomi.
  2. [p. 223 modifica]Allude a ciò che ne ha scritto il sopracitato Scervantes.
  3. [p. 223 modifica]Allude alla varietà dello stile, con cui e scritto questo poema forse per isfuggire la monotonia, difetto di cui sono stati accusati molti celebri poemi.
  4. [p. 223 modifica]Governo promessogli da Don Chisciotte per indurlo a servirgli da Scudiere e Compagno nelle sue avventure, e nelle da lui sognate conquiste.
  5. [p. 223 modifica]Nome che Don Chisciotte, ad imitazione degli altri Cavalieri Erranti, aveva imposto al suo cavallo.
  6. [p. 223 modifica]Allude ad un’altra celebre avventura descritta dallo Scervantes dove l’eroe s’era contrastato con due mulini a vento, credendoli Giganti; e che poi convinto dello sbaglio, sospettò in essi una magica metamorfosi.