Don Chisciotti e Sanciu Panza/2

Da Wikisource.
Cantu secunnu

../1 ../3 IncludiIntestazione 7 marzo 2023 75% Da definire

1 3
[p. 223 modifica]

CANTU SECUNNU.


ARGUMENTU.

     Spusa la Sorti lu Capricciu pazzu;
E vennu li vicenni ’ntra la terra;
L’Eroi s’addubba cu pani, e tumazzu;
E ’ntra voschi, e vaddati, scurri, ed erra;
Sanciu s’impuzza, e lassa ’ntra ’mbarazzu
Don Chisciotti, a cui fannu cruda guerra
Li cani, e pri prodigiu di la sorti,
Nun fu manciatu vivu st’omu forti.
1
     È fama chi creatu già lu munnu,
Da principiu fu seriu, e regulari;
E cui turnava a raggirarlu in tunnu,
Nessuna novità putía truvari;
Giovi, chi lu squatrau da capu a funnu,
Previtti chi duviacci tediari;
Pirchì una cosa, ancorchì bella e ricca,
Quannu è sempri la stissa, puru sicca.
2
     Pirtantu malcontentu, e dispiaciutu
Di tuttu chiddu, chi avía già criatu,
Onninamenti lu vulía abbulutu,
Chi l’uniformità cci avía stuffatu;
Quannu un pinseri novu, e cchiù saputu,
Patri di la politica di statu,
Dissi: sia variu tuttu, e sia mutabili,
Nè sia cosa a lu munnu firma e stabili.
3
    Furmatu ’ntra l’idia stu gran progettu,
Di fari tuttu variu a l’infinitu,
’Na Putenza cci misi pri architettu,
Ch’in nostra lingua sona lu Murritu;
Alcuni cchiù limati pri rispettu
Di Giovi, chi l’á sempri favuritu,
Lu chiamanu Capricciu da caprittu,
Chi sauta comu crapa, e mai va drittu.
4
     Chistu è ’n’estrattu, o sia ’na quinta essenza
Di fantasii di fimmini, e sculari,
D’allevi di scritturi, e d’un’immenza
Quantitati di genii singulari.
Giovi cu la profunna sua scienza,
Li misi in una storta a distillari:
Junci l’estri poetici, e cci aduna
Li venti cu li fasi di la luna.
5
     A tutti poi sti essenzi preparati
Si cci vannu ad uniri da se stissi
Li giuramenti di li ’nnamurati,
La fidi di li spusi, e li prumissi;
Chisti uniti a li primi, e distillati
Doppu diversi moti, e varii ecclissi,
Fannu un bottu, la storta s’arrimazza,
S’apri, e nni nasci ’na putenza pazza;
6
     Cu chista lu gran Giovi novu versu,
Novi ordini a lu munnu dari vosi;
Ti cunsignu, cci dissi, l’universu;
Presedi a li vicenni di li cosi,
Novu, invostanti, variu, e diversu;
Cancia modi, costumi, ordini, e dosi
Jeu ti lassu a la testa di l’affari,
In piena libertà di fari, e sfari.
7
     E dittu fattu lu supremu Giovi
Si nni acchiana a l’Olimpu spinsiratu,
E abbenchì fogghia d’arvulu ’un si movi,
Senza chi d’iddu cci fussi accurdatu,
Iddu però pri certi arcani novi,
Chi la scienza sua si á riservatu,
Pilotu, chi a timuni sulca l’unni,
Lassa fari a li causi secunni.

[p. 224 modifica]

8
     Supra chisti dispoticu s’eriggi
Lu Capricciu, chi tuttu bizzarria,
Produci novi mostri, opra prodiggi;
E spusa a la saggizza la pazzia;
Nun soffri disciplina, ’un senti liggi,
Conza, guasta, distrui, duna, carria;
Mastru di bizzarrii, di novi usanzi,
Di sconcerti, di scherzi, e stravaganzi.
9
     ’Ntra l’autri cchiù sollenni nni fici una,
D’avirisi spusata ’na parenti,
Chi discinnia comu iddu da la Luna,
E com’iddu era pazza, ed insolenti;
Fu sta digna sua spusa la Fortuna;
E da sta cucchia è natu l’Accidenti,
Chi li gran cosi a lu spissu rivota...
Ma prima parriremu di la dota.
10
     In primis purtau tanti sapienti,
Ridutti a mendicarisi lu tozzu;
Sei centu miliuni d’insolenti.
Ricchi e superbi cu tantu di cozzu;
Cci purtau tanti giusti, ed innoccenti
Persequitati, o dintra un caracozzu;
E tanti mila rei cu facci tosti,
Ossequiati in eminenti posti.
11
     Ed item cci purtau tanti battagghi,
Ingiustamenti guadagnati, o persi;
Tanti savii cunsigghi, e dritti magghi,
Ma rinisciuti fausi, e riversi;
Tanti felici, e sfortunati sbagghi;
Tanti sentenzi ingiusti, e li diversi
Vicenni di lu foru, e di la vita,
Sù li beni dotali di la zita.
12
     Doppu chi lu Capricciu cu la Sorti
Si sunnu uniti in un legami strittu,
Autri ’mbrogghi, e strammizzi assai cchiù forti
Nni sunnu nati di quantu s’è dittu;
D’ogni latu videmu cosi storti,
Benchì lu munnu sia ottimu, e drittu;
Però lu bellu so, la sua buntati
Autra cosa nun è chi varietati.
13
     E lu Capricciu pri li testi testi,
Li menti comu animuli firria,
E cunverti lu luttu in gioja e festi;
Ed in luttu cunverti l’alligria;
Cundanna a jiri scausi, e senza vesti
La virtù saggia, e la filosofia;
E l’omu chi surprenni a lu parrari,
Fa chi sia bestia poi ’ntra l’operari.
14
     Dd’omu, chi sarria un arvulu di fruttu,
’Ntra lu magru tirrenu è situatu;
Quannu lu tortu, lu sarvaggiu, e bruttu
’Avi l’acqua a lu pedi, ed è curatu;
Cui purria fari beni è chinu tuttu
Di mala vuluntà, tediu, e filatu;
E a chiddu, chi ’un pò farlu, e vurria fari,
Cci ammancanu li menzi, e li dinari.
15
     Cussì lu nostru Eroi surtiu d’Achilli
Lu cori, e un corpu di ’na canna masca;
Dispostu sempri fari beni a milli,
Ma senza menzi, e senza grana in tasca;
Menti granni, ma china di cavilli,
Pri cui lu studiu cchiù lu ’mbrogghia, e ’nfrasca;
Un cori drittu, un animu sinceru
Ma li soi circustanzi ’un vannu un zeru.
16
     A tuttu chistu poi cci aveva unita
La cchiù comuni specii di pazzia,
E chi forsi da tutti è favurita,
Chi vulia fari chidda, chi ’un putia;
Ma lu Capricciu chi cu la sua vita
Proteggi ancora la mia poesia,
Mi cumanna, e fa signu di luntanu,
Di nun farlu aspittari ’ntra lu chianu.
17
     Da un funnu di una valli sularina,
Chiusa di macchi, e di salvaggi cersi,
Sonu, chi all’aria aperta si raffina,
Da un flautu campagnolu si cci offersi;
Pinnía supra la valli ’na collina,
Sparsa di greggi, e d’armenti diversi;
E un pastureddu supra un ruccuni
Appujava lu mussu ad un vastuni.
18
     Pri manu alzata da li primi etati,
’Na turri cci era allatu, e avía li cianchi
Da li scossi di l’unni ruinati;
Sedinu supra d’idda, quasi stanchi,
Li gran vestigi di l’antichitati;
S’incurva un ponti supra ddi lavanchi,
D’unni scurri cu strepitu, e declina
Un ciumi, chi di l’autu si ruina.
19
     Da industria pasturali riparatu
Un ciancu di la turri, era cuvertu
Di canni, e junchi, e un travu era appujatu
Supra un pilastru ruinusu, e incertu;
Di dda nisceva cu la rocca allatu,
Guidannu li gaddini all’ariu apertu,
’Na pasturedda, chi pri ddi chianuri,
Jia circannu cu l’occhi lu pasturi.
20
     Junci dda Don Chisciotti, e si fa avanti
Cu maistà gruttisca, ed imponenti;
Li saluta benignu, e non ostanti
Di la sua gravità nun cadi nenti;
Si ferma pinsirusu qualchi istanti;
Li guarda, e li contempla attentamenti;
Poi prorumpi, e c’un giru d’eloquenza,
Proferiu gravementi sta sintenza.
21
     Vuautri picurara, e viddaneddi,
Chi stati notti e jornu sutta un vausu,
O zappannu, o guardannu picureddi,
Cu l’anca nuda, e cu lu pedi scausu,
Siti la basi di città, e casteddi;
Siti lu tuttu, ma ’un nn’aviti lausu;
L’ingrata società scorcia, e maltratta
Lu pettu unni si nutri, ed unni addatta.

[p. 225 modifica]

22
     Lu pasturi, chi dda s’era ’ncugnatu,
Lu squatra, e lu talía ammirativu;
La pasturedda stritta a lu so latu,
Trema comu farina ’ntra lu crivu;
Da l’alitu di chiddi è già animatu
Sanciu, ed accosta cchiù mortu chi vivu;
Cci fa sentiri in termini aggiustati:
Chi cc’eranu dui poveri affamati.
23
     Pri alluntanari da la sua capanna
Lu pastureddu accortu ogn’inclimenza,
Chi timia, cu lu daricci cchiù canna,
Da ddu fari assolutu, e dda prisenza;
Pensa mannarinnilli a natura banna;
Sei pani, e ficu sicchi cci dispenza:
’Ntra dda vaddata sutta di ddu poggiu,
Dici, cci truviriti un megghiu alloggiu.
24
     Dda cc’è ’na grossa mandra, unni è pasturi,
Figghiu di Melibeu, Titiru, chi ávi
Tri centu vacchi sparsi a sti chianuri;
Ed á stili, e maneri assai suavi;
Cca sta turri fu prima d’un signuri,
Ora è caduta; pochi fraschi, e travi
Pò opponiri la nostra puvirtati
Di l’aspru invernu a li notti ’ngnilati.
25
     Sanciu intantu si carrica un saccuni
Di pani, e ficu, e caciu picurinu;
Nni metti porzioni ’ntra un vurzuni,
Pri avirli prontuarii a lu caminu;
Vi ringraziu cci dici; e lu vuccuni
Nun spiega la parola, pirchì è chinu:
Don Chisciotti però nun sì licenza
Senza prima spacciari ’na sentenza:
26
     Lu pattu sociali di li genti
È concertatu in modu, chi ben forti
L’omini unisci, non fisicamenti,
Ma attacca ’ntra li varii rapporti;
Lu vili somministra a lu potenti
Li cibi, pri scamparlu di la morti;
E chistu in contracambiu cci assicura
Cu la spata, e li liggi la cultura.
27
     Varii toni accussì chi sù scappati
Da diversi strumenti armuniusi,
Mentri vannu pri l’aria scherati,
Succedi chi l’accordiu si spusi,
Medianti di l’autri frammizati,
Chi ’ntra rapporti varii sunnu usi
Jínchiri ddu gran vacuu, chi arrassu
Tenti, e dividi l’autu da lu bassu.
28
     Per unni tu, o pasturi, chi in miu ajutu
Sti pani, e ficu sicchi già disponi,
L’ultima corda sì di stru liutu,
Chi fai lu to doviri, accordi e intoni:
Stu beni, chi tu ái fattu, ’un è pirdutu;
Poi vantari la mia protezioni;
Sarrà la tua capanna rispittata;
Fida su la mia menti, e la mia spata.
29
     Accussì dittu, parti, e porta in frunti
Un’aria astratta, comu in fantasia
Cci passassiru munti supra munti;
Scurri, s’avanza, e nun vidi la via:
Sanciu manciannu ficu junti junti.
In gran distanza appressu cci vinia;
Pirchì l’amuri di lu so saccuni
Multi lu distrajia di lu patruni.
30
     Cussì pri dda campagna, e dda furesta
Camina spirdutizzu, ammaluccutu;
Ora un ramu lu ’mmesti, e lu molesta;
Ed ora da un ruvettu è trattinutu;
Di tantu in tantu acchicchia, isa la testa,
Guarda si lu patruni è assai scurrutu;
Ma poi cu la sua flemma, e la sua paci,
Torna a manciari; tira avanti, e taci.
31
     Trasinu ’ntra ’na valli unni di raru
Manna lu suli qualchi raggiu incertu:
Pirchì cci fa da un latu umbra, e riparu
Un munti di gran voscura cuvertu;
Da l’autra parti si stenni un chiarchiaru
Di vausi, e grutti sterili, e desertu;
E in funnu arvuli, e macchi ’ntra se stissi
S’intricanu, e fann’umbri opachi, e spissi.
32
     Cci scurri ’ntra lu menzu pigru, e lentu
Un ciumiceddu, chi ’ntra junchi e canni,
Ora si perdi, ora si vidi a stentu;
E lassa margi cechi unni si spanni;
Cussì va dánnu umuri, e nutrimentu
Ad ulmi, chiuppi, e macchi densi e granni;
Ch’éttanu l’umbri a funnu, e l’ineguali
Solu fannu cchiù orribili, e fatali.
33
     Cc’era cuvertu di ruvetti, e vruchi,
Un puzzángaru cecu, e tradituri;
Accantu avía ’na macchia di savuchi,
Chi l’adumbrava cu li soi virduri;
Sanciu vineva a passu di tartuchi,
Pri sentiri a li cibi cchiù sapuri;
E mentri astrattu ’na castagna munna,
Arriva ’ntra stu locu, e si sprofunna.
34
     Senti, benchì era scursu assai luntanu,
L’ultima vuci Don Chisciotti; e attentu
Si ferma, ascuta; e all’una, e all’autra manu
Si gira centu voti ’ntra un mumentu;
Ma ’un sintennu cchiù alitu umanu,
Ritorna cu premura, e ’un trova abbentu;
Oh Sanciu, oh Sanciu, ed unni sì, dicia?
Ma eccettu l’ecu, nuddu arrispunnia.
35
     Cussì Hyla Hyla jia sclamannu
Erculi ’ntra dda spiaggia, unni assittatu,
L’Argonauti cumpagni abbandunannu,
Lu so dilettu all’acqua avía mannatu,
Chi mai cchiù da lu fonti riturnannu,
Da li ninfi, e li najadi rubbatu,
Erculi lassa, chi si gratta e pila;
E va sulu esclamannu: Hyla Hyla.

[p. 226 modifica]

36
     Girannu Don Chisciotti ddi macchiuni,
Cci scura ’ntra li pedi, già spirdutu
’Ntra un voscu oscuru, chinu di gruttuni,
Mestu, rumitu, sulitariu, e mutu;
Sedi stancu, ed afflittu ’ntra ’na gnuni
Cu la testa appuzzata, sbalurdutu;
Stà immobili accussì ’ntra stu ritiru,
Fina ch’è arrisbigghiatu da un suspiru.
37
     Isa l’occhi, ed attenta (oh cosa strana!)
In funnu di la macchia, ch’avía allatu,
Alitu senti di persuna umana,
Chi stà chiancennu cu cori affannatu;
Cci va la testa a Sanciu, ma stramana
È la vuci; iddu intantu sta ’ngattatu;
Prima di fari strepitu, o bravura,
Risolvi d’ascutari st’avvintura.
38
     Pirtantu cu l’oricchia a lu pinneddu
Si cala trattinennusi lu ciatu;
Però la spata nuda sta a liveddu,
Pronta a feriri, si veni assaltatu;
Accussì ’ntra stu situ cuiteddu,
Si ferma, veni intantu replicatu
Un suspiru cchiù forti, e in rutti accenti
Fu sequitatu poi da sti lamenti.
39
     Miseru! e a chi mi servi lu campari?
Persi la gioja mia, lu beni amatu;
Chi mi resta a stu munnu cchiù a sperari?
Lu suli a li mei sguardi s’è oscuratu;
Di chiantu l’occhi mei fannu ciumari;
La vucca nuddu cibu á cchiù gustatu,
Lu pettu autru nun manna, chi suspiri...
Morti, oimè! pirchì tardi cchiù a viniri?
40
     Primavera pri mia cchiù nun ritorna;
Nè cchiù vennu li zefiri d’estati;
Nè cchiù l’autunnu la sua testa adorna
Di racina, e di frutti prelibati;
Da l’alba a sira, e poi sinu ch’agghiorna
Mi viju attornu tristi, e scunsulati
Chianti, e duluri cu l’acuti dardi;
Morti, pirchì a viniri, oimè! cchiù tardi?
41
     Comu ti persi, anima mia diletta!
Comu spiristi, oimè! da l’occhi mei?
Quali locu t’accogghi, e ti ricetta?
Forsi t’ánnu rubatu, oimè! li Dei?
Forsi fera crudili... ah! chi s’aspetta?
Manciativi a mia puru, o mostri rei;
Stari cun idda mi sia datu in sorti...
Pirchì a viniri, oimmè! cchiù tardi, o morti?
42
     Don Chisciotti, chi tuttu ascuta e senti,
E vidi, quasi juntu all’ultimi uri,
Un pastureddu amabili, e innoccenti,
Pri dda bestia feroci di l’amuri;
Nun pò cchiù stari a frenu, e impazienti
Sauta da la sua macchia... a ddu rumuri,
A dd’umbra, a dda prisenza, arrivulannu,
Lu pasturi di dda sgriddau, gridannu.
43
     Cci curri appressu, e dici cu bontati:
Sù cavaleri, e ’un spennu lu valuri
Contra l’afflitta, e timida umiltati,
Anzi sù d’idda un saldu potetturi;
Ma chiddu cu li senzii scuncirtati
Curri comu lu porta lu timuri,
Nè si sapi firmari a nudda banna,
Si nno, quann’è già dintra la capanna.
44
     Veni l’Eroi a tardi passi ansanti,
Comu un canazzu stancu cu gran basca:
Pirchì á tri jorna, chi ’ntra voschi erranti
Nun vidi cibu, e pari canna masca;
’Ntra macchi e spini, chi si para avanti,
Tuttu si cimiddía, sfarda, ed arrasca;
Junci, ma a lu passari ’na muragghia
’N’esercitu di cani si cci scagghia.
45
     Sfodera la sua spata, e a pedi stari
Intrepidu l’aspetta; eccu fratantu
Li nimici lu vennu a circundari
Chiudennu la trincera a lu so cantu:
Ceda Turpinu, e ’un staja cchiù a vantari
Li Paladini soi timuti tantu;
L’Eroi ssa notti fici cosi tali,
Digni di un chiaru jornu, ed immortali.
46
     Musa, chi ’ntra l’arcivu di Parnassu
Teni li fatti eroici registrati,
Canta tu, ch’eu mi perdu; stu gran passu
Nun è pri menti umani, e limitati;
Rinaldu, Orlannu, Artù, Bovu, Gradassu
Viniti cca, viditilu, e trimati;
Gira la spata attornu, e ogni canazzu
Stà allargu, quantu stenni lu gran vrazzu.
47
     Cussì cignali orribili ’nfutatu
Da cani e spati, d’asti, e da spuntuni,
Apri, e rumpi lu voscu, unn’è ’ntanatu,
Sdirrúpa vausi; sfarda li macchiuni,
Cu fieru grifu, eschinu rabbuffatu;
Poi si ferma, ed arrota li scagghiuni;
Li cani cci sù attornu, e ad un so sguardu
Cui cedi, o cadi; o fui cu’ è cchiù gagghiardu.
48
     Tali l’Eroi cu la gran spata in manu
Ora tira di tagghiu, ora di punta:
Ma comu avissi menti, e senzu umanu
Ogni cani la sfui prima chi spunta,
’A datu centu corpa ’ntra lu chianu,
Centu sticcati all’aria, e nudda è ghiunta
A tuccaricci un pilu; st’assassini
Nascinu cu la scherma ’ntra li vini!
49
     Criscinu li nimici da cchiù banni;
Sù un esercitu interu, ed iddu è unu;
O viltati da un latu! oh gloria granni
Pri cui è sulu fra tanti, ed è dijunu!
Eccu chi mentri da ddi vrazza spanni
Virtù e valuri, sauta importunu
Un canazzu assai lestu, e un muzzicuni
Scarrica a tradimentu ’ntra un garruni.

[p. 227 modifica]

50
     L’Eroi, chi senti li dogghi ’ncasari,
Tira un corpu terribili; oh valuri!
Tri pila in autu cci fa arrivulari,
Ultra di lu spaventu, e lu terruri,
Chi la spata purtau ’ntra l’abbassari.
’Nfuriatu lu cani tradituri,
(Giacchì di facci a facci si nni scanta)
Sfui pri sutta, e la cuda cci aguanta.
51
     Da l’esempiu di chistu incuraggiuti
Si cci appenninu l’autri a lu darreri;
Eccu già lacerati, eccu sburduti,
L’adorni di lu fu bonu sumeri;
Don Chisciotti si teni custuduti
Li gammi da la furia di sti feri;
Ma nun pò fari cchiù chi sia guardata
La veneranna manta ed onorata.
52
     Doppu la scorcia vinniru a lu civu
Li canazzi, e trasennu ’ntra misura,
Cominciaru a tuccarlu ’ntra lu vivu;
E qualcunu lu tasta, e l’assapura:
O di gammi a stu puntu fussi privu!
Chi almenu ’un suffriria tanti dulura;
Anchi di ferru a tanti scagghiunati
Sarrianu a st’ura rutti, e pirtusati.
53
     Ma supra tutti l’autri cci dà ’mmastu
Un bastardu di corsu, e d’immistizzu,
Chi ’un conusceva l’omini chi a tastu,
Di pilu longu, griciu, abbruscatizzu;
St’armalunazzu, natu a fari guastu,
Si cci avventa a la gula arraggiatizzu,
E cridennu sbranari cannarozza,
L’oricchia di lu sceccu si scaddozza.
54
     L’Eroi s’inquarta, e tira un corpu raru,
Capaci di spaccari, si juncía,
’Na culonna, o ’na ’ncunia di firraru;
Ma lu cani lu scanza, e lu sfricía;
Fratantu nautru bestia micidaru,
Chi quattru lupi strangulatu avía,
E cu vuci, e cu gesti l’autri tutti
Incuraggia a l’assaltu uniti, e ’ncutti.
55
     Si cci avventa di frunti, e si sbalanca
La vucca, ch’è un puzzangaru profunnu;
E, ’un putennu la facci, afferra un’anca
Di l’omu lu cchiù raru di lu munnu;
Tinta di russu è già la carni bianca,
Li causi rutti, e insanguinati sunnu;
Nè l’autri fieri cani e ruinusi
Stavanu intantu friddi, ed oziusi.
56
     Ma comu l’api, quannu un parpagghiuni
È penetratu ’ntra lu so fasceddu,
Chi cci vannu di supra a miliuni,
Tutti ’mpignati a farinni maceddu;
Tali li cani a vuci, e a muzzicuni,
Ognunu lestu comu un furgareddu,
Cci vannu supra, attornu, ed a li canti
E s’avventanu uniti tutti quanti.
57
     A vidirlu di notti a la campía,
Sulu ’mmenzu a sti cani tradituri,
Trema la pietusa musa mia
E forsi trimirà lu miu letturi;
E tu (mentri trimamu nui pri tia)
Tu sulu ’un tremi, o specchiu di valuri?
Anzi ti allegri comu un ballarinu,
Quannu si trova a nozzi, o in un fistinu!
58
     Li dritti ch’iddu tira, e li riversi,
L’inquartati, e trasuti ’ntra misura,
Li sauti, li vutati, e li diversi
Posizioni di situ e figura,
Sù quantu genti in Grecia purtau Sersi,
E quant’aneddi a túmminu misura
’Ncostu Canni l’Eroi di l’Africani,
Quannu detti la rutta a li romani.
59
     Ma la spata, chi un magu (com’è fama)
L’avía fattu antipatica di sangu,
E abbenchì fussi stata bona lama,
’Ntra li virgini avía lu primu rangu,
D’aria, d’umbra, e di ventu si disfama,
E qualchi vota di rimarra e fangu,
E suli foru esclusi da stu incantu
Lu sceccu, e cui di sceccu si dà vantu.
60
     Sturdutu da l’abbaj di dd’armali,
Sfardatu, e afflittu da li muzzicuni,
La notti oscura, lu solu ineguali,
Unni ogni passu custa un strantuluni,
’Ntra casi accussì critici, e fatali,
Trema, e succummi qualunqui scarciuni;
S’iddu ancora resisti, e tira botti,
Nun vi maravigghiati, è Don Chisciotti.
61
     Già la fatía, lu sangu, la stracchizza
Dumannannu riposu a tanta pena;
Ma l’ira di li cani, e la ferizza
Nun permetti chi mancu pigghi lena;
La furtuna, idda stissa, chi l’attizza,
Vidennu quasi tragica la scena,
Nni chianci e trema, e cerca lu riparu
Pri ’un perdiri un suggettu tantu raru.
62
     Comuchì ’ntra lu beni, e ’ntra lu mali
La Sorti è sempri varia, ed incrostanti,
Doppu chi contra cci abbijau dd’armali,
Si pintíu di lu dannu all’autru istanti;
Ricurri a lu Capricciu: un omu tali
Pri nui, dissi, è ’na gioja, un gran diamanti;
Nun pirmittemu, oimè! chi ’ntra sti chiani
Murissi divuratu da li cani.
63
     Tu lu sai chi li saggi, e li prudenti
Sunnu amici di l’ordini, e la paci;
E l’ordini e la paci ’ntra li genti
Fannu un tuttu uniformi, e a nui dispiaci;
Li soggetti pri mia li cchiù eccelenti
Sù li bizzarri, stravaganti, e audaci;
Dunca si m’ami, chistu ’un ája mali;
Cunserva, o spusu miu, st’originali.

[p. 228 modifica]

64
     Lu Capricciu cci dà ’na zicchittata
Supra lu nasu, poi l’abbrazza, e parti;
Vola a la mandra, ch’è ’ntra ’na vaddata,
E trasi dintra, e gira in ogni parti;
Trova, comu si fussi alluppiata
La genti, a cui lu sonnu cci cumparti
Li spiriti, e li forzi, cchi cci avía
Rubbati di lu jornu, la fatia.
65
     Lu geniu juculannu ad un pasturi,
Chi profunnu durmia sutta una nnicchia,
Cummigghiata di graschi, e di virduri,
Un purci cci ficcau dintra un’oricchia:
Nautru chi a facci all’aria li junturi
S’arriposa supítu, e si stinnicchia.
Subitu s’arrispigghia, e cu gran baschi,
Pirchì si senti strinciri li naschi.
66
     A cui punci, a cui gratta, a cui gattigghia,
A cui pízzica, o ’mmesti, o strantulia,
A cui ’nfila a l’oricchi, ed assuttigghia
Un sgruppiddu di riganu, ch’avía,
Nè desisti, chi quannu l’arrispigghia,
E lu sonnu di l’occhi cci stravía,
A signu chi stupudi, ed ammirati
Guardanu supra, sutta, ed a li lati.
67
     Cu tali strataggemmi a tutti quanti
Li scoti, e dipoi fora fa un fracassu,
Spargennu vuci, chi ad un lupu erranti
Li cani cci stagghiavanu lu passu;
Ecculi spiritusi, e vigilanti,
Comu avissiru a ghiri a festa, e spassu,
Armati cui di petri, e di vastuni,
Cui di stanghi, di spiti, e di spuntuni.
68
     E cussì sunnu cirso a lu rumuri
SUpra di un munarozzu, e d’un sdirrupu,
’Na chiurmagghia di genti, e di pasturi
Gridannu forti: a lu lupu a lu lupu;
Ma Titiru esclamau: siti in erruri,
S’eu ben discernu all’ariu fuscu e cupu,
Chistu è chiddu, chi a mia si presentau,
E improvisu da un trumcu arrivulau.
69
     Ma sintennu, ch’era omu, li cchiù saggi
Pasturi si avvicinanu a dda via,
Caccianu li feroci, e li sarvaggi
Canazzi, chi facíanu battaria;
Eccu l’Eroi, ch’in canciu di l’omaggi
Tanti sfarduni ricivutu avía;
Ed era comu un Seneca svinatu
Da la testa a li pedi ’nsanguinatu.
70
     Misu in mezzu di chiddi a li capanni
Don Chisciotti trasíu di li pasturi;
’Ntornu a manta però discordia granni
’Aju truvatu ’ntra tutti l’autri:
Nè di chista Scervantes muttu fanni,
Nè mancu Cydi Hameti fa rumuri;
Qualch’autru di li cani la battagghia
Raccunta, e di poi subitu si ammagghia.
71
     Ma certu manuscrittu multu raru
Di li viaggi di Petru la Valli
Porta chi ’ntra lu misi di frivaru
Partennu da la Mancia, li cavalli
Mentri passava un voscu cci appuntaru;
Firmatusi truvau dui pedistalli
’Ntra ’na mandra, ch’è ’mmenzu ’na vaddata
C’un poggiu allatu, e turri sdirrupata.
72
    Dui gran mucchi di petri, e crita dura
Li pedistalli avevanu furmatu,
Cu certa boscareccia architettura;
Chi unennusi facevanu un quatratu.
L’idea di coriu, e pila ancora dura
Dda supra, e spunta un cudigghiuni allatu;
(Signu chi poi nni fici un’unioni)
Infatti sutta cc’è st’iscrizioni:
73
     Di un sceccu negromanti misu a terra,
Chi Sanciu Panza in vita cavalcau,
Li spogghi, giusta l’usu di la guerra,
Chi lu so triunfanti conquistau;
Supra di st’obeliscu a la sua sgherra
Dulcinéa del Toboso, pri cui oprau
Prodigj di valuri jornu e notti,
Dedicat, dicat, donat Don Chisciotti.